Aproximativ 20% din funcționarii Primăriei Sectorului 1 (care are deja în subordine Evidența Populației și Poliția Locală Sector 1) vor fi disponibilizați, potrivit unui proiect de reorganizare la care lucrează oamenii de încredere ai primarului George Tuță (PNL), susțin avertizori de integritate pentru Follow The Money.
Sunt desființate posturile vacante, se vor încheia contractele cu funcționarii care cumulează salariul cu pensia, vor fi organizate concursuri pentru menținerea pe posturi, iar cei pensionabili vor fi forțați să plece până la sfârșitul anului 2025, susțin sursele citate, care au avut acces la informații privind acest proiect.
Proiectul de reorganizare ar trebui să intre, la sfârșitul lunii noiembrie 2025, în dezbaterea și aprobarea Consiliului Local Sector 1, când toată lumea este ocupată cu campania electorală pentru alegerea primarului general al Capitalei.
Avertizorii de integritate susțin că Direcția Generală Impozite și Taxe Locale Sector 1 va fi trecută în structura organizatorică a aparatului de specialitate al primarului. Actuala Direcție Impozite și Taxe Locale Sector 1 a fost înființată prin Hotărârea Consiliului Local Sector 1 nr. 63/1999 și are în acest moment personalitate juridică independentă. Instituția locală are atribuții în domeniul administrării impozitelor, taxelor și altor venituri bugetare și extrabugetare ale bugetului local al Sectorului 1.
„În mod cinic, de această reorganizare se ocupă Cristina Ispas, de la DGITL (unde era șef serviciu Resurse Umane), care a fost adusă de George Tuță pe poziția de șef al Serviciului Management Resurse Umane. Ea este cea care va decide cine rămâne și cine pleacă dintre colegii ei.
De altfel, semn că DGITL va fi în subordinea primarului, a fost adus un alt director de acolo, Salvim-Codruț Cocotă, șef serviciu Contabilitate, Achiziții Publice și Administrativ și fost Director General Adjunct – Direcția Economică de la DGITL Sector 1, care a fost promovat ca director general adjunct în cadrul Direcției Generale Management și Operațiuni”, explică sursele citate.
Laudele în serie la adresa lui George Tuță
Pe de altă parte, avertizorii de integritate atrag atenția asupra duplicității directorilor DGITL Sector 1,care se plâng repetat funcționarilor din subordine de măsurile luate de George Tuță, inclusiv de mutarea lor la Piața Mureș.
„Dar când se duc în ședințe cu George Tuță, toți îl laudă, că ce decizii bune ia, că abia așteaptă să se mute în Piața Mureș, că nici nu le plăcea în Piața Amzei, că ce strălucit este el ca primar și că are numai idei bune. Ipocrizie”, exclamă avertizorii de integritate.
Pe de altă parte, situația din Piața Mureș este îngrozitoare: este praf peste tot, miroase a vopsea, condițiile de muncă sunt de netolerat, continuă sursele citate.
Scapă pilele și amantele
Un alt lucru demn de remarcat: după ce George Tuță a transferat zeci de persoane în cadrul administrației locale Sector 1, luna aceasta a fost adoptat „Regulamentul privind ocuparea prin transfer la cerere a funcțiilor publice sau contractuale vacante din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 și din cadrul instituției subordonate Consiliului Local Sector 1 – Direcția Publică de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă Sector 1”. Prin acest document sunt prezentate condițiile clare prin care un funcționar se poate transfera în cadrul Primăriei Sectorului 1.
„Aproximativ 50-60 de persoane au fost transferate în ultimul an de la CJ Ilfov și primăriile sectoarelor 4 și 5. Ultimii veniți sunt de la Primăria Sectorului 3, printre ei este și un șef de serviciu care se va ocupa de investiții. Sunt oamenii cu care Robert Negoiță a golit bugetul Sectorului 3 prin proiecte inutile și costisitoare. Toți cei transferați vor rămâne pe poziții”, explică sursele citate.
În final, avertizorii de integritate susțin că, în urma acestei reorganizări, vor rămâne în funcții doar oamenii susținuți politic de PNL și PSD – pilele și amantele aduse pe criterii de loialitate. În schimb, funcționarii profesioniști, cu experiență și rezultate, riscă să fie înlăturați sau forțați să plece din Primăria Sectorului 1.

„Regulamentul privind ocuparea prin transfer la cerere a funcțiilor publice sau contractuale vacante din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 și din cadrul instituției subordonate Consiliului Local Sector 1 – Direcția Publică de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă Sector 1”
Citește și:
- George Tuță, părăsit de principala lui colaboratoare. Avertizori: A fost un scandal între ei pe finanțările de 7 milioane lei destinate ONG-urilor
- Val de critici după ce George Tuță a început “Marea Borduriadă”: “Înlocuiește niște borduri care nu au nimic, este corupție sau prostie”
- Politizare în forță la DGASPC Sector 1: Directorii au participat la conferința extraordinară PSD Sector 1 pentru a-l susține pe Sorin Grindeanu
- George Tuță semnează al patrulea contract cu RomCapital Invest, firma lui Dan Stratan – milionarul din umbră al lui SOV. Avertizori: Este o dublă finanțare
- Decizie revoltătoare a lui George Tuță: A instalat trei politruci apropiați de Dan Tudorache la șefia Căminului pentru Persoane Vârstnice Odăi


