Povestea Beijingului ca capitală a dinastiei Ming
Beijing, capitala Republicii Populare Chineze, are o istorie de peste trei milenii și a fost martor la cele mai importante evenimente politice, sociale, economice și culturale ale Chinei. În prezent, orașul este centrul puterii politice, culturale, științifice și tehnologice a țării, fiind atât un important oraș istoric, cât și o metropolă modernă internațională.
Originea Beijingului
Beijing a fost înființat în 732 î.Hr. și a îndeplinit rolul de capitală în numeroase dinastii. Capitala statului Yan a devenit, în timpul dinastiei Zhou (secolul XI – 771 î.Hr.), un punct strategic datorită poziționării sale la confluența populațiilor agricole din sud și a triburilor nomadice din nord. Construirea acestui centru administrativ a avut loc între 1027-256 î.Hr.
Beijingul sub conducerea mongolilor și a dinastiei Yuan
În secolul al X-lea, triburile mongole au cucerit partea de nord a Chinei și au stabilit capitala statului lor pe teritoriul actual al Beijingului. Aceasta a fost reconstruită în secolul XII de dinastia Jin, care a extins orașul. Dezvoltarea majoră a orașului a avut loc după cucerirea mongolă a Chinei și stabilirea dinastiei Yuan în secolul al XIII-lea, când Kublai Khan a decis, în 1272, să facă din Beijing capitala sa, denumită Khanbalik.
Beijing, capitala dinastiei Ming
În 1368, dinastia Ming a fost fondată de împăratul Hongwu (Zhu Yuanzhang), care a mutat capitala de la Nanjing la Beijing, redenumind orașul în Beiping, semnificând „Pacea din Nord”. Totuși, capitala a fost mutată din nou la Nanjing pentru o perioadă. Construirea orașului a fost finalizată în 1420, în timpul împăratului Cheng Zu (Zhu Di), care a extins orașul pe o întindere de aproximativ 6.650 metri de la est la vest și 5.350 metri de la nord la sud, având ziduri exterioare de piatră și nouă porți de acces.
Orașul Interzis – simbolul puterii imperiale
Mutarea capitalei la Beijing a coincis cu lucrările de construcție ale Orașului Interzis (1406-1420), care a servit ca sediu al împăraților dinastiei Ming până la sfârșitul dinastiei Qing. Orașul Interzis se întinde pe 760 metri de la est la vest și 960 metri de la nord la sud, fiind un simbol al puterii și viziunii imperiale. Complexul a fost construit pentru a marca o ruptură simbolică față de dinastia mongolă anterioară și a avut un rol important în geopolitica chineză.
Beijingul în perioada Qing și după
Beijingul a continuat să se dezvolte și în timpul dinastiei Qing (1644-1911), fiind adăugate construcții și temple. După căderea dinastiei Qing și înființarea Republicii China în 1911, Beijing a rămas centrul politic al Chinei până în 1928, când capitala a fost mutată la Nanjing, redându-i-se numele de Beiping. După al Doilea Război Mondial, Beijing a redevenit capitala Republicii Populare Chineze în 1949.
Patrimoniu și importanță contemporană
Din 1987, palatele imperiale ale dinastiilor Ming și Qing din Beijing fac parte din Patrimoniul Mondial al UNESCO. Astăzi, Beijingul, cu peste 22,5 milioane de locuitori, este un centru politic, de afaceri și tehnologic important la nivel global.
În concluzie, Beijingul nu este doar o capitală istorică, ci și un simbol al continuității și transformării Chinei de-a lungul secolelor, demonstrând puterea sa culturală și politică pe scena internațională.
