Primarul Sectorului 1, George Tuță, a încheiat un parteneriat cu Asociația Forța Fermierilor, condusă de Vlad Macovei, prin care asociația poate organiza diverse activități și evenimente în piețele din Sectorul 1. Pe de altă parte, Vlad Macovei este realizatorul emisiunii „Agrostrategia” de la TVR.
Așa că nu a surprins pe nimeni faptul că George Tuță a fost invitat în această săptămână la emisiunea „Agrostrategia”, unde a fost promovat cu patos de Vlad Macovei. O emisiune cu caracter publicitar, cu laude la adresa lui George Tuță (PNL). Directorul general al TVR este Adriana Săftoiu, care a fost susținută în această poziție de PNL.
Parteneriatul cu fermierul- jurnalist
Relația dintre primarul George Tuță și Vlad Macovei, președintele Asociației Forța Fermierilor, a fost parafată încă de anul trecut. Potrivit Primăriei Sectorului 1, la 21 octombrie 2025 a fost aprobat acordul de parteneriat cu Asociația „Forța Fermierilor” pentru organizarea și dezvoltarea proiectului „Piața Producătorilor Autohtoni”, cu scopul de a susține și promova producătorii autentici. „Piețele care vor găzdui producătorii autohtoni vor fi, cu precădere, Dorobanți și 1 Mai, iar aici locuitorii Sectorului 1, și nu numai, vor avea acces la produse proaspete, aduse direct de la fermieri”, explica Primăria Sectorului 1.
La începutul lunii martie 2026, Primăria Sectorului 1 a revenit cu o comunicare în care arată că „a semnat astăzi un parteneriat cu Asociația Forța Fermierilor pentru dezvoltarea proiectului «Piața Producătorilor Autohtoni», prin care ne propunem să aducem mai aproape de locuitori produse românești autentice, la prețuri accesibile și fără intermediari”.
Proiectul va începe în Piața Agroalimentară Dorobanți, care va deveni piață-pilot, urmând ca modelul să fie extins și în alte piețe din Sectorul 1, astfel încât cât mai mulți locuitori să aibă acces la produse românești autentice. Deschiderea oficială este programată pentru 3 aprilie 2026.
În fotografii apare primarul George Tuță alături de Vlad Macovei, președintele Asociației Forța Fermierilor.

Foto: 3 martie 2026- sediul Primăriei Sectorului 1
Câteva zile mai târziu, George Tuță este invitat la emisiunea lui Vlad Macovei de la TVR și lăudat pentru aceste proiecte de realizatorul TV și discută despre proiectele pe care le are în piețele unde oprează Asociația Forța Fermierilor . Întreaga emisiune poate fi vizionată pe YouTube.

Foto: 23 martie 2026- în studioul TVR
Ulterior, el apare și într-un articol publicitar pe site-ul www.agrointel.ro, condus de Vlad Macovei: „George Tuță, primarul Sectorului 1: «Serviciul piețelor nu trebuie sub nicio formă externalizat»”.

Foto: agrointel.ro- 24 martie 2026
În final, se conturează ideea că, în schimbul unor avantaje oferite din bunurile Sectorului 1, George Tuță beneficiază de expunere mediatică favorabilă la postul național de televiziune. Parteneriatul încheiat deschide accesul la resurse publice pentru o entitate condusă de un realizator TV.
Ulterior, aparițiile media și articolele elogioase ridică semne de întrebare privind natura acestui schimb. Astfel, granița dintre interesul public și promovarea politică devine tot mai neclară.
Citește și:
- George Tuță și Florin Manole pregătesc primul tun financiar la DGASPC Sector 1: Contract de 55 milioane lei pentru servicii de pază
- Scandalul concursurilor trucate de la Sectorul 1: Directoarea generală Gabriela Florescu părăsește echipa lui George Tuță
- În atenția ANFP și DNA! George Tuță deschide seria concursurilor cu dedicație: Primul mare aranjament se face pentru șefia DGASPC Sector 1
- Dovada jafului făcut de administrația George Tuță din banii asistaților sociali: DGASPC Sector 1 plătește alimente cu 50–100% mai scumpe
- Ilegalități în serie la DGASPC Sector 1, girate de George Tuță: Posturi de îngrijitori clădiri, cu studii gimnaziale, transformate în posturi de inspectori, cu studii superioare
- Efectele înțelegerii George Tuță – Florin Manole: Rețeaua de firme apropiate inspectorului școlar Florian Lixandru domină contractele cu școlile din Sectorul 1


