Fascinația pentru protecționismul economic în SUA
Exortările de a proteja industria americană au avut ecou în Statele Unite încă din 1993, când candidatul prezidențial Ross Perot a menționat „sunetul uriaș care absoarbe locuri de muncă” cauzat de acordul comercial NAFTA. Aceste idei au câștigat teren în timpul președinției lui Donald Trump, care a promis să restabilească locurile de muncă pierdute din cauza acordurilor comerciale. De asemenea, Joe Biden a pus „reconstruirea coloanei vertebrale a Americii: manufactura, sindicatele și clasa de mijloc” în centrul agendei sale. În 2024, Trump a reafirmat promisiunea că „locurile de muncă și fabricile se vor întoarce în țara noastră”.
Promisiuni politice și realități economice
Există o fascinație indiscutabilă pentru imaginea muncitorului din fabrică, dar clasa politică americană ar trebui să depășească nostalgia pentru trecut și să uite promisiunile de a revitaliza manufacturile. Aceste promisiuni nu au avut succes politic; un studiu a concluzionat că pierderile de locuri de muncă în județele cu mari fabrici nu au determinat voturile în favoarea lui Trump în 2016. Deși au dus la un sprijin crescut pentru republicani în zone predominant albe, au fost contrabalansate de un sprijin diminuat în județele diverse.
Din punct de vedere economic, eforturile de a „restaura” manufactura, care reprezintă mai puțin de 8% din locurile de muncă din țară, sunt de asemenea lipsite de sens. Impunerea tarifelor pe importuri, politica preferată a lui Trump, este o abordare ineficientă; peste jumătate din importurile americane sunt echipamente de capital și bunuri intermediare utilizate de producătorii americani pentru a crea produse finite. Tarifele cresc costurile acestor inputuri, făcând firmele interne mai puțin competitive. De exemplu, prețul oțelului în SUA este mai mare decât aproape oriunde altundeva, afectând negativ toți producătorii care depind de acest material.
Politica lui Biden și impactul asupra industriei
Strategia administrației Biden, deși nu la fel de ineficientă, s-a dovedit deasemenea ineficace. Deși au fost implementate stimulente, producția industrială nu a revenit la nivelurile anterioare pandemiei de COVID-19, rămânând aproximativ la nivelurile din urmă cu 20 de ani. Cheltuielile mari pentru politica industrială, prin intermediul unor acte precum Inflation Reduction Act și Chips and Science Act, au făcut manufactura mai costisitoare, crescând costurile bunurilor de capital și ale muncii, precum și ratele dobânzilor. De asemenea, Biden a întărit unele bariere comerciale lăsate de administrația Trump, cum ar fi regulile stricte „Buy America” pentru achizițiile guvernamentale.
Evoluția industriei și provocările actuale
Construcția de fabrici a crescut, dar investițiile în echipamente industriale nu au avansat. Cheltuielile reale pentru infrastructură, precum drumurile și podurile, au scăzut, în ciuda infuziei masive de fonduri federale. Declinele din manufactură sunt mai puțin rezultatul unor erori politice și mai mult un rezultat al evoluției economiei americane, care s-a mutat treptat de la producția de bunuri către servicii, cum ar fi finanțele și sănătatea. Un studiu a arătat că numărul firmelor din manufactură în SUA a scăzut cu 21% între 2002 și 2022, în contrast cu o creștere generală de 10% a numărului total de companii.
Concluzie
Există un argument valid pentru ca SUA să sprijine anumite industrii de manufactură, în special cele esențiale pentru securitatea națională, cum ar fi semiconductoarele avansate. Totuși, campaniile repetate de a restaura manufactura la o glorie trecută sunt conduse în mare parte de o nostalgie greșită. Deși muncitorii din manufactură câștigă, în medie, mai mult decât cei din sectorul de servicii, acest lucru ar trebui să fie un argument pentru creșterea salariilor în sectorul de servicii cu salarii mici, nu pentru politici protecționiste care afectează consumatorii americani și nu generează locuri de muncă valoroase.
