Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au deschis un dosar penal privind lucrările realizate de administrația condusă de George Tuță la fostul sediu al Direcției Impozite și Taxe Locale Sector 1 din Piața Amzei nr. 13.
Anunțul a fost făcut pe pagina USR Sector 1, care a prezentat un răspuns al Poliției Locale a Municipiului București, prin care se arată că a fost sesizat Parchetul Sectorului 1.
„Primarul George Tuță (Partidul Național Liberal) dă dovadă de o îndrăzneală greu de ignorat. Acesta organizează evenimente în sediul administrației locale din Piața Amzei nr. 13, imobil ale cărui interioare au fost distruse, la propriu, cu pickhammerul. Este vorba despre fostul sediu al Direcției Impozite și Taxe Locale Sector 1, situat în Zona Construită Protejată nr. 28 – zona Amzei”, anunță USR Sector 1.
Constatările Poliției Locale
Potrivit sursei citate, la finalul anului trecut, USR Sector 1 a depus o plângere la Poliția Locală a Municipiului București pentru a verifica legalitatea lucrărilor și existența unei autorizații de construire emise conform legii.
„Din verificările Poliției Locale a reieșit că aceste lucrări erau executate de Compania de Investiții și Dezvoltare Sectorul 1 SA, fără autorizație de desființare/construire pentru lucrări de amenajări interioare.
Conform adresei (facsimil), au fost sesizate organele de cercetare penală, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, solicitându-se verificarea acestui caz și stabilirea măsurilor legale ce se impun împotriva persoanelor care se fac vinovate, oprirea temporară a executării lucrărilor de desființare/construire pe tot parcursul procesului penal, precum și aducerea parterului imobilului din str. Piața Amzei nr. 13, sector 1, la starea inițială, conform prevederilor art. 32 alin. (4) din Legea nr. 50/1991 – republicată, cu modificările și completările ulterioare”, mai arată USR Sector 1.
Ancheta, în derulare
În aceste condiții, mingea se află acum în terenul procurorilor, care trebuie să stabilească dacă intervențiile din Piața Amzei reprezintă simple nereguli administrative sau fapte cu relevanță penală. Ancheta este în curs, iar verificările vizează atât modul de executare a lucrărilor, cât și respectarea cadrului legal privind autorizarea acestora.
În funcție de concluziile anchetatorilor, ar putea fi dispuse măsuri împotriva persoanelor sau instituțiilor responsabile. Cazul rămâne în atenția opiniei publice, având în vedere statutul imobilului și implicațiile administrative. Evoluțiile ulterioare vor depinde de rezultatul cercetărilor penale.
Citește și:
- Exproprierea Hotelului Dunărea: Primarul George Tuță folosește raportul Curții de Conturi pentru a opri proiectul. Raportul nu este de acord cu legea privind exproprierile
- Ipocrizia electorală a lui George Tuță: Cum PNL și PSD au blocat constant, timp de trei ani, reabilitarea Teatrului Excelsior „Masca”
- George Tuță a preluat cu rapiditate metoda penală a lui Robert Negoiță în Sectorul 1: A asfaltat locuri de parcare de reședință pe o proprietate privată
- Administrația George Tuță, contracte cu dedicație în serie: O companie acuză ilegalități majore în cazul unui acord-cadru în valoare de 132 de milioane de lei
- George Tuță și festivalul sinecurilor PNL: O economistă de la STB, lider la tineretul liberal, președinte al Companiei de Investiții și Dezvoltare


