Zvonurile potrivit cărora s-a deschis un dosar privind trucarea concursurilor pentru funcții de director din cadrul administrației locale a Sectorului 1, iar Agenția Națională a Funcționarilor Publici ar avea cunoștință despre acest lucru, i-au determinat pe șefii administrației Sectorului 1 să ia în calcul anularea acestora, potrivit unor avertizori de integritate.
Conform surselor citate, situația se complică și din punct de vedere politic, existând nemulțumiri în relația dintre primarul George Tuță (șeful PNL Sector 1) și ministrul Florin Manole (liderul PSD Sector 1).
Este vorba despre cinci concursuri pentru funcții de director, demarate în luna martie 2026. Trei dintre acestea sunt la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, instituție aflată sub influența PSD Sector 1: postul de director general – unde favorit este actualul șef, Dănuț-George-Mădălin Stanciu, apropiat de ministrul Florin Manole – și cele de șefi de serviciu la Serviciul Resurse Umane – Direcția Juridic-Contencios și Resurse Umane și la Serviciul Investiții – Direcția Urmărire Contracte și Achiziții Publice – Direcția de Dezvoltare.
Alte două concursuri pentru funcții de director sunt organizate la Primăria Sectorului 1: la Serviciul Juridic, Legislație, Contencios, unde se știe deja câștigătoarea, Diana-Mihaela Ambrozie, și la Serviciul Audit Intern – post considerat deja rezervat pentru o angajată de la Primăria Sectorului 6.
Caracatița intereselor
„De organizarea concursurilor din Primăria Sectorului 1 s-au ocupat administratorul public Ecaterina Manolache și directoarea generală Lavinia Ionescu. Ele sunt cele care au stabilit membrii comisiilor de concurs și bibliografia. De partea birocratică s-a ocupat un fost director din perioada lui Andrei Chiliman, Petrică-Marius Ionescu, care ocupă poziția de director executiv al Direcției Registratură și Relații cu Asociațiile de Proprietari, dar care a primit atribuții de șef al Serviciului Management Resurse Umane.
Aceste delegări de atribuții au loc în contextul în care directoarea generală Gabriela Florescu a refuzat să participe la aceste simulacre de concurs și s-a transferat de urgență la Casa Națională de Asigurări de Sănătate”, explică avertizorii de integritate pentru Follow The Money.
Presiuni și amenințări la DGASPC Sector 1
Sursele citate au explicat că, în cazul concursurilor de la DGASPC Sector 1, a fost aleasă o bibliografie redusă, iar subiectele vor fi ușoare, pentru ca favoriții să treacă fără dificultate probele scrise, urmând ca la probele orale să primească note maxime.
„Cei care trag sforile sunt chiar directorul general, Dănuț-George-Mădălin Stanciu, și omul său de bază, Bogdan-Nicolae Grigorescu, care ocupă funcția de director general adjunct – Management Social Comunitar.
Bogdan-Nicolae Grigorescu este cel care conduce, de facto, DGASPC Sector 1; nu se ia nicio decizie în instituție fără acordul său. A exercitat mai multe presiuni asupra angajaților să părăsească DGASPC Sector 1, inclusiv intimidări și amenințări cu Comisia de Disciplină, pentru a face loc oamenilor săi din PSD și Partida Romilor.
Cel mai recent caz este al șefei Serviciului Comunicare, Registratură, Relații cu Publicul din DGASPC Sector 1, care a fost hărțuită în mod repetat timp de două săptămâni și forțată să accepte o funcție inferioară, de consilier superior, în cadrul Primăriei Sectorului 1, la Serviciul Registratură și Secretariat – Direcția Registratură și Relații cu Asociațiile de Proprietari – Direcția Generală Comunicare Strategică și Guvernanță.
În locul ei, Bogdan-Nicolae Grigorescu intenționează să o numească pe Alina Peleanu, persoană apropiată de PSD”, arată sursele citate.
Reorganizarea, tot cu dedicație
Motivul anulării acestor concursuri este noua reorganizare a Primăriei Sectorului 1, care se face în baza Ordonanței de urgență nr. 7/2026 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale.
„În baza acestui act normativ, prefectul Capitalei le-a transmis numărul maxim de posturi pentru anul 2026, după cum urmează: 422 de posturi în cadrul aparatului de specialitate al primarului, 106 posturi la serviciul de evidență a populației și 221 de posturi la Poliția Locală. Nu este normal să se organizeze concursuri pentru ocuparea unor posturi, în condițiile în care urmează reorganizarea și disponibilizarea unor funcționari publici”, explică avertizorii de integritate.
Sursele citate semnalează și o altă situație: George Tuță a menținut în activitate, peste vârsta standard de pensionare, mai multe persoane.
„Un caz celebru este cel al Beatricei Moja, apropiată de Lavinia Ionescu, care trebuia să se pensioneze de mai multă vreme. Anul trecut chiar a fost un scandal: Beatrice Moja a amenințat cu plângeri la ANFP, iar în final, la insistențele Laviniei Ionescu, George Tuță a emis dispoziția de prelungire.
Pensionabilii și pensionarii speciali
În plus, se face reorganizare deși există 13 persoane care sunt deja pensionate și cumulează pensia cu salariul, în pofida deciziilor Înaltei Curți care interzic acest cumul. Toți sunt apropiați de George Tuță sau Lavinia Ionescu. Această reorganizare va viza menținerea pe posturi a pilelor de partid și a amantelor, iar cei fără susținere vor fi dați afară”, mai arată avertizorii de integritate.
În tot acest context, numele lui George Tuță revine constant în centrul controverselor legate de modul în care sunt gestionate resursele umane în Primăria Sectorului 1.
Potrivit avertizorilor d eintegritate, acuzațiile privind concursuri aranjate, menținerea în funcții a unor persoane apropiate și promovarea pe criterii de loialitate politică conturează imaginea unei administrații în care „pilele de partid” par să cântărească mai mult decât competența.
Rămâne de văzut dacă reorganizarea invocată va corecta aceste derapaje sau, dimpotrivă, va consolida un sistem deja contestat din interior.
Citește și:
- George Tuță și Florin Manole pregătesc primul tun financiar la DGASPC Sector 1: Contract de 55 milioane lei pentru servicii de pază
- Scandalul concursurilor trucate de la Sectorul 1: Directoarea generală Gabriela Florescu părăsește echipa lui George Tuță
- În atenția ANFP și DNA! George Tuță deschide seria concursurilor cu dedicație: Primul mare aranjament se face pentru șefia DGASPC Sector 1
- Dovada jafului făcut de administrația George Tuță din banii asistaților sociali: DGASPC Sector 1 plătește alimente cu 50–100% mai scumpe
- Ilegalități în serie la DGASPC Sector 1, girate de George Tuță: Posturi de îngrijitori clădiri, cu studii gimnaziale, transformate în posturi de inspectori, cu studii superioare
- Efectele înțelegerii George Tuță – Florin Manole: Rețeaua de firme apropiate inspectorului școlar Florian Lixandru domină contractele cu școlile din Sectorul 1


