În noiembrie 2023, Consiliul Local al Sectorului 1 a votat alocarea a 3,6 milioane de lei pentru reabilitarea fațadei Casei de Căsătorii, o clădire istorică de dimensiuni modeste (12 metri lungime și 10 metri înălțime). Un an mai târziu, aceeași investiție a fost revizuită și majorată de 4,7 de ori, ajungând la 17,3 milioane de lei, fără o explicație transparentă sau o evaluare independentă a necesităților reale.
Cum s-a ajuns la evaluarea inițială de 3,6 milioane de lei?
1. Suprafețele luate în calcul
Conform documentației inițiale și a estimărilor tehnice, clădirea principală (Casa de Căsătorii) are dimensiuni reduse:
- Fațada principală: aproximativ 12 m lungime × 10 m înălțime = 120 mp (doar un singur perete).
- Galerii și pavilioane: încă 2 × 120 mp pentru galerii și 2 × 60 mp pentru gheretele de la intrare, plus 2 pavilioane cu suprafețe mici.
- Total suprafață fațade exterioare: 420 mp.
- Interiorul galeriei: 240 mp (dacă se include și interiorul).
- Total general: 660 mp (dacă se iau în calcul toate suprafețele menționate).
2. Costurile normative pe mp
- Cost mediu pentru restaurare fațade istorice: 200–400 euro/mp (în cazul lucrărilor simple, fără complexități deosebite).
- Cost mediu pentru lucrări complexe: 800–1.000 euro/mp (dacă sunt necesare materiale speciale, tehnici de conservare autorizate etc.).
- În cazul Casei de Căsătorii, nu există complexități deosebite, așa că un cost de 400 euro/mp este generos, dar acceptabil pentru o estimare inițială.
3. Calculul costurilor inițiale (presupus, nu avem detaliile)
- Fațade exterioare (420 mp) × 400 euro/mp = 168.000 euro (aprox. 820.000 lei).
- Interiorul galeriei (240 mp) × 200 euro/mp = 48.000 euro (aprox. 235.000 lei).
- Intervenții punctuale (pavilioane, gherete, tâmplărie, acoperiș) = 100.000 euro (aprox. 490.000 lei).
- Total lucrări: 316.000 euro (aprox. 1,55 milioane lei).
- Proiectare și asistență tehnică (presupus): aprox. 300.000–500.000 lei
- Alte costuri (TVA, imprevizibile, administrație): aprox. 700.000 lei.
- Total estimat: 3,6 milioane lei, buget generos
De ce a explodat bugetul la 17,3 milioane de lei?
Justificarea majorării, prezentată succint consilierilor locali, invocă „necesitatea lucrărilor de execuție” conform unei Autorizații de Construire. Documentul menționează lucrări de restaurare a paramentului exterior, finisaje, consolidări punctuale și înlocuiri de țiglă. Însă, chiar și luând în calcul toate aceste intervenții, suprafețele rămân mici, iar costurile propuse depășesc cu mult orice standard de piață.
Documentul prezentat către consilierii local spune ca in faza DALI (Noiembrie 2023 – Ianuarie 2024) s-a lucrat cu un așa-zis „scenariu minimal”. Documentația menționa doar lucrări de întreținere curentă, “fără intervenții majore de restaurare”.
Un detaliu scandalos: Ruxandra Nemțeanu, arhitectul care a realizat atât studiul DALI inițial, cât și revizia ulterioară, este aceeași persoană care a dat avizul de la Ministerul Culturii pentru acest proiect. Surse din cadrul DGASPC susțin că Nemteanu ar fi condiționat avizul de atribuirea contractului de proiectare firmei sale. Mai mult, bugetul alocat pentru proiectare și asistență tehnică – 1,17 milioane lei – a fost introdus doar în a doua evaluare, fiind exorbitant pentru lucrări de întreținere la trei fațade de dimensiuni reduse.
Cine a semnat majorarea bugetului?
Referatul de la primărie poartă semnăturile lui Bogdan Grigorescu (coordonatorul DGASPC), Doina Rozetty Prescura, Marius Petre (director economic) și Florin Alin Cârstoiu (director achiziții). Toți au validat creșterea costurilor, fără a solicita o evaluare independentă sau a explica public de ce un proiect de întreținere curentă a ajuns să coste cât o restaurare complexă a unui palat.
Întrebări fără răspuns
- De ce a fost necesară o majorare de 4,7 de ori a bugetului pentru o clădire de dimensiuni mici și în stare relativ bună?
- Cum se justifică costurile exorbitante pentru proiectare, introduse doar în a doua fază a evaluării?
- Care este rolul real al arhitectului Ruxandra Nemteanu în acest dosar, având în vedere că deține atât puterea de a da avize, cât și de a elabora studiile de fezabilitate?
- De ce nu a fost solicitată o expertiză independentă înainte de votarea majorării bugetului?

În imagine: Pavilionul central (casa de casatori si galeria) care necesita lucrari de intretinere (starea lor nu este de mare deterioarare) evaluate la … 17,3 milioane de lei.
Urmărim evoluția acestei situații și vom reveni cu detalii.


