Înaintea lui au mai făcut acest gest Adrian Dobre și Andrei Volosevici, potrivit presei…
Întrebat, într-un interviu acordat Antena 3 CNN, dacă „Sunteți acum cu demisia pe masă?”,…
În acest moment există o dublă comandă în întreaga Direcție: oficial, în scripte, director…
Disperarea de a semna aceste contracte vine din faptul că primarul George Tuță vrea…
Sindicaliștii din administrația publică protestează luni în Capitală, nemulțumiți că măsurile anunțate de Executiv…
Proiectul de hotărâre, care urmează să fie supus votului în ședința de miercuri, 18…
Contractul, semnat în 2023, prevede servicii de „aromaterapie” și „împrospătare a aerului” pentru un…
Unul dintre principalele motive ale plecării Andreei-Nicoleta Ilie (foto) este situația unor directori sau…
Mihaiu explică faptul că i s-a transmis că 100 de bucăți vor costa 310…
Angela Ciurea ocupă funcția de director general adjunct al Direcției Generale Management și Operațiuni,…
„Schimbă temeiul de drept al clasării dispuse pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută…
Misiunea CNSC este de a asigura un mecanism rapid, eficient și echitabil de soluționare…
S-a însurat în 2024 și a strâns bani mulți la nuntă. E vorba de…
Concret, Structura Max SRL a semnat, pe 1 septembrie 2025, un contract în valoare…
Contractul inițial privind dreptul de uz (PEAJ) a drumului forestier a fost semnat pe…
“Claudiu Crețu este un profesionist, cu rezultate dovedite în ani de zile. Salut revenirea…
Sign in to your account