Primarul Ciucu a plecat după doar patru minute de la începutul conferinței, mai arată…
Concret, spun sursele citate, la sfârșitul lunii iulie, cu o întârziere foarte mare, Primăria…
Înaintea lui au mai făcut acest gest Adrian Dobre și Andrei Volosevici, potrivit presei…
Întrebat, într-un interviu acordat Antena 3 CNN, dacă „Sunteți acum cu demisia pe masă?”,…
În acest moment există o dublă comandă în întreaga Direcție: oficial, în scripte, director…
Disperarea de a semna aceste contracte vine din faptul că primarul George Tuță vrea…
Sindicaliștii din administrația publică protestează luni în Capitală, nemulțumiți că măsurile anunțate de Executiv…
Proiectul de hotărâre, care urmează să fie supus votului în ședința de miercuri, 18…
Contractul, semnat în 2023, prevede servicii de „aromaterapie” și „împrospătare a aerului” pentru un…
Unul dintre principalele motive ale plecării Andreei-Nicoleta Ilie (foto) este situația unor directori sau…
Mihaiu explică faptul că i s-a transmis că 100 de bucăți vor costa 310…
Angela Ciurea ocupă funcția de director general adjunct al Direcției Generale Management și Operațiuni,…
Sign in to your account