Toate spațiile ocupate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 din sediul situat pe Bulevardul Mareșal Alexandru Averescu nr. 17 au fost eliberate, iar funcționarii publici au fost relocați în noul sediu din Piața Mureș. Aici, potrivit surselor interne, în unele birouri lucrează și câte 15 persoane, în condiții improprii.
Mutarea a perturbat semnificativ activitatea instituției, iar cei mai afectați sunt beneficiarii serviciilor sociale. Aceștia nu au fost informați corespunzător despre relocare și sunt nevoiți să facă drumuri între cele două sedii, susțin avertizori de integritate pentru Follow The Money. În plus, o parte dintre serviciile esențiale au fost afectate.
Transferul arhivelor, al bazelor de date și al documentelor fizice a generat întârzieri în soluționarea dosarelor, în acordarea prestațiilor sociale și în evaluarea cazurilor urgente. Accesibilitatea noului sediu din Piața Mureș este, de asemenea, problematică pentru categorii vulnerabile – persoane vârstnice, persoane cu dizabilități sau familii cu venituri reduse – în lipsa unor informații clare privind transportul sau programul de lucru.
Locuitorii Sectorului 1 au ajuns să facă drumuri inutile între cele două locații, pierzând timp și bani, iar în unele cazuri au ratat termene importante pentru depunerea documentelor.
Concursuri cu dedicație și contracte uriașe
Potrivit unei înțelegeri politice la nivel local, între primarul George Tuță (PNL Sector 1) și ministrul Florin Manole (PSD Sector 1), coordonarea DGASPC Sector 1 ar fi fost preluată de organizația PSD Sector 1. Aceasta ar controla instituția „de sus în jos”, de la poziția de viceprimar al Sectorului 1 (Daniela Stanciu), până la funcțiile de conducere din cadrul direcției.
Surse din interior vorbesc despre o politizare accentuată a instituției în ultimul an, cu acceptul ministrului Florin Manole, fiind aduși zeci de membri PSD și ai Partidei Romilor.
În acest context, la nivelul DGASPC Sector 1 sunt în pregătire documentații pentru achiziții de mare amploare, dar și mai multe concursuri pentru ocuparea unor funcții-cheie, considerate de avertizori drept „cu dedicație”, menite să fidelizeze persoane implicate în semnarea unor acte controversate.
Printre acestea se numără postul de director general, clasa I, grad profesional II, pentru care prima probă scrisă este programată pe 25 aprilie 2026, poziție despre care sursele susțin că ar fi rezervată pentru Dănuț-George-Mădălin Stanciu.
De asemenea, este vizat și postul de șef serviciu – Serviciul Investiții din cadrul Direcției Urmărire Contracte și Achiziții Publice – Direcția de Dezvoltare, cu probă scrisă programată pe 2 aprilie 2026, despre care se afirmă că ar fi destinat unei persoane susținute de PSD Sector 1.
O altă miză importantă este Serviciul Achiziții, coordonat în prezent de Andrei Țugui, director executiv pentru Urmărire Contracte și Achiziții Publice. Avertizorii susțin că bibliografiile publicate pe site-ul ANFP sunt sumare și nu reflectă complexitatea reală a acestor funcții.
„Regii” din DGASPC Sector 1
În sediul din Bulevardul Mareșal Alexandru Averescu nr. 17 a rămas un singur pavilion destinat angajaților DGASPC, unde au fost instalați directorii și apropiații acestora.
Potrivit surselor citate, coordonarea mutării și a noilor amenajări a fost realizată de Bogdan-Nicolae Grigorescu (foto), director general adjunct – Management Social Comunitar, care și-ar fi amenajat un birou luxos la etajul al doilea, profitând de relocarea personalului.
Alături de acesta s-ar afla doi apropiați aduși din administrația Sectorului 5: Dragoș Mihail Badea și Mihai Birau, finul său.
„Cei trei se poartă despotic cu angajații. În instituție se știe că au dat dispoziție femeilor de serviciu să le pregătească zilnic prânzul”, susțin avertizorii de integritate. Potrivit acestora, în subsolul Pavilionului F ar fi fost amenajată o bucătărie dotată cu frigider și aragaz, destinată exclusiv preparării mâncării pentru conducere.
Mai mulți beneficiari ar fi reclamat inclusiv mirosul persistent de mâncare în zonă, specific unei cantine.
Sursele mai susțin că directorul adjunct ar ajunge frecvent la birou după ora 10:00 și ar pleca fără a respecta programul de lucru.
Legături și influență
Dragoș Mihail Badea, supranumit în instituție „Oaia Bârsană”, este descris ca fiind un apropiat al lui Bogdan-Nicolae Grigorescu, pe care l-ar fi însoțit inclusiv în perioada în care acesta era anchetat de DNA, într-un dosar în care a fost ulterior condamnat pentru fapte de corupție, primind o pedeapsă cu suspendare.
„Cei trei se laudă că nu li se poate întâmpla nimic, afirmând că inclusiv primarul ar fi la curent, dar nu ar putea interveni, din cauza relației dintre Bogdan-Nicolae Grigorescu și Hubert Thuma (mentorul politic al primarului Sectorului 1, George Tuță), cu care ar fi fost coleg într-un dosar de corupție”, mai susțin avertizorii.
În același timp, Mihai Birau ar urmări ocuparea unei funcții de director administrativ, sprijinit de relația personală cu Grigorescu.
„Este cunoscut în instituție pentru faptul că se deplasează permanent cu un carnețel în care își notează orice, de la sarcini simple la detalii banale, ceea ce ridică semne de întrebare în rândul angajaților”, mai afirmă sursele citate.
Politizare masivă
În timp ce funcționarii sunt înghesuiți în birouri supraaglomerate, iar beneficiarii serviciilor sociale sunt puși pe drumuri și lăsați să se descurce singuri, conducerea DGASPC Sector 1 pare preocupată de confortul propriu, de rețelele de influență și de consolidarea controlului asupra instituției.
Relocări haotice, concursuri contestate și suspiciuni de politizare masivă conturează imaginea unei instituții care se îndepărtează de misiunea sa principală: sprijinirea celor mai vulnerabili.
În absența unor explicații publice clare și a unor măsuri corective, întrebarea care rămâne este cine răspunde pentru disfuncționalitățile create și, mai ales, cât vor mai fi tolerate acestea. Pentru că, dincolo de jocurile de culise, prețul este plătit zilnic de cei care depind de serviciile sociale.
Citește și:
- George Tuță și Florin Manole pregătesc primul tun financiar la DGASPC Sector 1: Contract de 55 milioane lei pentru servicii de pază
- Scandalul concursurilor trucate de la Sectorul 1: Directoarea generală Gabriela Florescu părăsește echipa lui George Tuță
- În atenția ANFP și DNA! George Tuță deschide seria concursurilor cu dedicație: Primul mare aranjament se face pentru șefia DGASPC Sector 1
- Dovada jafului făcut de administrația George Tuță din banii asistaților sociali: DGASPC Sector 1 plătește alimente cu 50–100% mai scumpe
- Ilegalități în serie la DGASPC Sector 1, girate de George Tuță: Posturi de îngrijitori clădiri, cu studii gimnaziale, transformate în posturi de inspectori, cu studii superioare
- Efectele înțelegerii George Tuță – Florin Manole: Rețeaua de firme apropiate inspectorului școlar Florian Lixandru domină contractele cu școlile din Sectorul 1


