
Evenimentul a avut loc pe 21 mai 2025 și a adus pe scenă nume celebre din industria muzicii de petrecere: Tzancă Uraganu, Adrian Minune, Bogdan de la Ploiești și Vali Vijelie.
Investigația realizată de Buletin de București arată că organizarea evenimentului a fost atribuită prin contracte directe către două firme cu conexiuni politice. Una dintre firme a fost administrată, până în 2023, de un oficial din Ministerul Familiei, care a transferat ulterior conducerea mamei sale. Cealaltă firmă este deținută de Andra Pancu, soția fostului fotbalist Daniel Pancu, candidat PSD în 2020 la Consiliul General al Municipiului București.
Deși petrecerea a fost justificată ca un demers de promovare a culturii rome, specialiștii atrag atenția asupra caracterului festiv și lipsit de substanță culturală al evenimentului. Sociologul Gelu Duminică a criticat dur inițiativa, afirmând că „astfel de manifestări distorsionează cultura romă, în loc să o promoveze cu adevărat”.
Evenimentul și modul netransparent de cheltuire a banului public ridică semne de întrebare cu privire la prioritățile instituției și relațiile de influență din spatele organizării acestor spectacole.
Citește investigația completă pe site-ul Buletin de București.
Follow The Money este o publicație independentă și ne bazăm pe informații verificate pentru a aduce cititorilor noștri subiecte relevante și de interes public. Dacă ai un pont, o informație importantă sau un subiect care merită investigat, ne poți scrie la contact@followthemoney.ro.


